Vineri, 09.06.2017, la Școala Gimnazială Nr. 1 Bălășești, a avut loc cursul festiv al clasei a VIII-a, sub îndrumarea doamnei diriginte, prof. Mihaela Mînză. Într-un cadru festiv, plin de emoții, dar și de lacrimi, elevii și-au exprimat recunoștința față de profesorii dar și învățătorii și educatorii ce i-au îndrumat în…
CiteșteAstăzi, 25 mai 2017, în ziua sfântă a înălțării Domnului Nostru, Iisus Hristos, țara întreagă a celebrat și ziua eroilor neamului românesc. Așa cum este tradiția în comuna Bălășești, oamenii locului împreună cu elevii, cadrele didactice și conducerea școlii sărbătoresc cu mare fast și conștiinciozitate aceste sărbători.…
CiteșteȘi pentru ziua de miercuri, 24 mai 2017, Școala Gimnazială a propus o serie de activități educative, în cadrul programului „Școala Altfel. Să știi mai multe, să fii mai bun!„. Activitățile au fost și acum diverse, începând de la grădiniță și până la ultimul an din ciclul gimnazial. Grupele de grădiniță au organizat o vizită…
CiteșteActivitățile extrașcolare, dedicate săptămânii din programul „Școala Altfel ! Să știi mai multe, să fii mai bun!„ au continuat și în ziua de marți, realizându-se tot felul de jocuri și activități interesante. Protagoniștii au fost elevii din toate ciclurile de învățământ. Secvențe din activități: (alte imagini vor fi postate pe parcurs) Clasa a IV-a Clasa…
CiteșteAstăzi, 22 mai 2017, în cadrul săptămânii dedicate activităților extrașcolare – programul „Școala Altfel – Școala Gimnazială Nr. 1 Bălășești a propus o serie de activități, începând de la ciclul preșcolar, până la cel gimnazial. Activitățile au fost diverse, pornindu-se de la jocuri de creație, până la cele artistice, plastice, de celebrare…
CiteșteJoi, 13 aprilie 2017, la Școala Gimnazială Nr. 1 Bălășești a avut loc inspecția finală, în vederea obținerii gradului didactic I, a doamnei profesor pentru învățământul primar, Alina Maria Popa. Activitățile pregătite de către cadrul didactic s-au desfășurat la clasa I, în prezența unei comisii, formate dintr-un reprezentant ISJ Galați, îndrumătorul de lucrare…
CiteșteMinisterul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCȘ) a publicat, la ora 15:00, baremul de corectare la limatematică, din data de 16. 03.2017. Baremul îl puteți vizualiza AICI Baremul se mai poate vizualiza și online, mai jos: [scribd id=342075253 key=key-68rWv9ywpdNzRUjyHrth mode=scroll]
CiteșteMinisterul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCȘ) a publicat, la ora 15:00, baremul de corectare la limba și literatura română. din data de 13. 03.2017. Baremul îl puteți vizualiza AICI Sau mai jos puteți vedea online: [scribd id=341746474 key=key-vxx94RbwahYWensgWdSr mode=scroll]
CiteșteSIMULAREA EVALUĂRII NAȚIONALE, AN ȘCOLAR 2016-2017 În atenția elevilor clasei a VIII-a, Simularea examenului de Evaluare Națională, pentru anul școlar 2016-2017, se va desfășura în zilele de luni, 13.03.2017 (proba la limba și literatura română) și joi, 16.03.2017 (proba la matematică). Accesul elevilor în sălile de examen se poate face până, cel…
CiteșteÎn atenția elevilor navetiști, Datorită faptului că unul dintre microbuzele școlare este inutilizabil pentru o perioadă scurtă de timp, vă anunțăm programul provizoriu, valabil pentru zilele de 16 și 17 ianuarie 2017, pentru transportul elevilor navetiști. Programul este următorul: ora 7:00 – elevii navetiști din CIUREȘTII VECHI; ora 07:10 – elevii navetiști din SALUEȘTI; ora…
Citește
